Hotel sau ApartHotel? Ce tip de cazare să alegi?
Ai tot auzit de “Oraşul celor 7 coline“, însă niciodată nu ai reuşit să faci cunoştinţă cu el? E momentul oportun să îl vizitezi pentru a te bucura de aerul lui boem şi de comorile pe care le ascunde.
Nu mai sta pe gânduri şi începe planificarea călătoriei chiar acum alegând cazarea potrivită şederii tale: o cameră studio sau un apartament în regim hotelier, care să-ţi ofere sentimentul de acasă. Chicineta inclusă îţi va da posibilitatea să găteşti preparatele tale preferate, iar apoi să stai la poveşti despre Iaşi şi despre lucrurile descoperite în open space-ul amenajat cu dichis. Spre deosebire de un simplu hotel, unde spaţiul este mic, iar de multe ori facilităţi precum un mini frigider în cameră sau aerul condiţionat lipsesc cu desăvârşire, la Iassium te bucuri de un plus de confort şi siguranţă. Camerele închiriate în regim hotelier beneficiază de internet gratuit, bucătării utilitate, minibar, aer condiţionat şi, în plus, ai o serie de alte beneficii precum: parcarea gratuită, sală de fitness şi tenis de masă.
Dacă într-un hotel te poţi bucura de cele mai multe ori numai de serviciul de cazare, fiind nevoit(ă) să iei masa în oraş, alegând o cameră în regim hotelier ajungi să economiseşti, având posibilitatea de a găti oricând îţi doreşti sau de a te bucura de cafeaua ta preferată în fiecare dimineaţă, pregătită exact ca acasă. Nimic nu lipseşte din acest mic Univers creat pentru tine.
Încă nu te-ai convins? Adăugăm şi faptul că Iassium este situat cum nu se poate mai bine, foarte aproape de centru şi de principalele tale puncte de interes şi la nici trei minute de o staţie pentru mijloacele de transport în comun.
Alege camera care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale şi rezervă-o online, uşor şi rapid.