Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii
Luna iunie debutează cu evenimente la care trebuie neapărat să mergi. Pe lângă faptul că ai ocazia să fii la curent cu toate noutățile din oraș, îți iei și doza de relaxare și energie pentru toate evenimentele viitoare ce vor avea loc în această vară. Șotron, denumit și Festivalul copilăriei, a ajuns la cea de a VI-a ediție. Se va desfășura în perioada 7-9 iunie, în grădina Muzeului „Mihai Sadoveanu”. Acesta este un eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și reprezintă un tur de forță al activităților cultural-educative dedicate publicului tânăr, desfășurate într-o atmosferă relaxată și plină de surprize. Şotron este cel mai mare festival din zona Moldovei ce se adresează copiilor și părinților deopotrivă. Anul trecut a adunat un număr de peste 270 de activități care au antrenat 4.000 de participanți, 85 de parteneri și 1.500 de premii. Prima zi de festival își începe seria de activități la ora 14:30 și o încheie, la scenă, cu o petrecere (Mini-party cu Boo!Party), ce va avea loc în intervalul orar 16:30 – 17:30. În grădină (Dumbrava Minunată), programul activităților este de la 10:00 la 19:00, iar la Muzeul „Mihail Sadoveanu” de la 11:00 la 19:00. Cea de a doua zi de festival are, aproximativ, același program al activităților: în grădină de la 10:00 la 19:00, la Muzeul „Mihai Sadoveanu” de la 11:00 la 18:30, iar la scenă de la 11:00 la 17:30. Ultima zi de festival debutează de la ora 11:00 până la ora 19:00 în grădină. La muzeul, activitățile se desfășoară în intervalul orar 11:00 – 12:30, iar la scenă de la 12:00 la 18:00. În cazul în care ești în trecere prin Iași nu ezita să participi și tu la Șotron, mai ales dacă ai și prichindeii cu tine. Poți alege să te cazezi la noi! La Iassium Residence găsești toate detaliile despre facilitățile pe care le oferim. În plus, găsești descrierea fiecărui apartament în regim hotelier și studio în parte, fie că vorbim despre Iassium Residences sau Metropolitan Luxury Suites. Verifică disponibilitatea apartamentului dorit în Iași și fă-ți o rezervare pentru o vacanță de neuitat!